Afectiunea pe care o dam

Inima omului este un lucru atat de fragil si totodata un amalgam de ura, dragoste si durere ce se amesteca in diferite doze pentru a scoate la suprafata caracterul. Desi e rece afara si ploua, vremea e perfecta atat pentru depresivi cat si pentru indragostitii ce savureaza fiecare moment petrecut impreuna. Unii oameni nu mai stiu ce e afectiunea. Au trecut de prea multe ori singuri prin toate treptele mai importante si tocmai de asta ei nu mai au speranta. Ei stiu cel mai bine gustul amar al singuratatii, al dezamagirii, al neantului rece. Pentru ei speranta nu a fost ucisa deodata, ci treptat. Speranta a inceput sa moara odata cu absenta repetata a celor dragi. Fiecare pas, fiecare alegere, fiecare sentiment a fost simtit, dar niciodata impartasit cu cineva. Sfaturile veneau prin SMS-uri, vorbele bune si de incurajare erau transmise prin apeluri iar afectiunea era transformata intr-un trai decent si nu intr-o prezenta. Toata lumea alearga dupa bani! Banii nu cumpara afectiunea familiei, ci o inlocuieste! In loc de respectul familiei oferit pentru prezenta ta, vei primi indiferenta! Banii nu sunt totul! Materialistii sunt tot mai multi! Numarul celor care cad in depresie creste! Numarul celor ce stau seriosi mereu creste! Numarul oamenilor ce muncesc pana la epuizare creste! Numarul oamenilor fericiti scade! Tristetea si impertinenta apare la drumul mare! Tinerii uita sa respecte in timp ce parintii uita sa ofere afectiune. Totul se invarte in jurul banului ce este capabil sa schimbe atat de radical un om incat sa fie pregatit sa isi uite familia, originile si sa raneasca pentru o hartie. Oare cat timp mai avem pana va disparea toata afectiunea? Cati oameni mor fara sa simta o urma de compasiune?