Curajul

Curajul este ceva ce o fată mi-a arătat că este absolut necesar pentru orice om. Puțini sunt oamenii ce mai au curaj să spună primii "Bună!", să ofere o îmbrățișare sau să ajute un străin aflat într-o nevoie vizibilă. Sărbătorile de iarnă au fost privite ca un prilej de a scoate cea mai bună mască din cutie și de a juca cel mai dezgustător rol al omului: omul fericit și care e gata să sară în ajutor. Și-au pierdut farmecul aceste sărbători, la fel cum și-au pierdut oamenii curajul de a spune ce simt și ce îi doare. Lecțiile cele mai importante nu le învățăm în școală, ci trecând prin anumite chestii, fie ele fericite sau mai puțin fericite. Important este să ținem minte cine a avut curajul de a ne spune să avem curaj. Uneori, un străin poate deveni ceea ce nu a reușit familia să fie fără să facă cine știe ce, decât să aibă curaj. Am văzut familii destrămate ce se certau tot anul cum de Crăciun s-au îmbrăcat frumos doar cu haine și măști pline de falsitate, rămânând la fel de goi de iubire și iertare ca și în restul anului. Am văzut oameni îmbrăcați în haine scumpe și călduroase, dar reci și lași în ceea ce privește adevărata semnificație a sărbătorii. Am văzut oameni care deși nu au avut prea multe de pus pe masă, au stat la poartă cu un coș de paie în mână să primească colindători și nevoiași pentru a le oferi nu doar un colăcel și o clementină, ci și speranță, căldură și iubire. Oamenii simpli au fost cei ce au împărțit cu adevărat spiritul sărbătorii, oferind din puținul lor. Ei sunt adevărații curajoși care ne-au arătat încă o dată că Pruncul a venit curajos, smerit, blând și plin de iubire. Curajoși au fost cei ce au mers să colinde fără a le păsa de bani, de vârstă și de talent. Să spunem ce ne apasă, ce ne doare, să cerem și să oferim iertare, să ne mărturisim sentimentele, să iubim chiar și dacă am fost răniți, asta înseamnă să avem curaj. Așa că, hai să fim curajoși măcar o oră pe zi.