Văd, doar că îmi doresc să văd altfel

Văd în jurul meu o realitate demnă de disprețuit. Văd o realitate rece. De fapt, oamenii sunt cei ce o fac să fie rece. Ne ascundem în spatele unor măști false pentru ca oamenii să nu ne bage în seamă, când noi de fapt ne dorim atenție. Ne ascundem de noi în speranța de a ne observa cineva. Uităm să fim originali. Uităm să ne trăim propriile vieți. Uităm să fim oameni. Uităm să spunem exact ceea ce simțim în speranța că va trece. Dacă mergem cu trenul, microbuzul, metroul sau cu orice al mijloc de transport, putem observa cum orgoliul oamenilor este atât de mare încât nimeni nu spune nimic. Preferăm să ne luăm smartphone-uri, căști, tablete și orice obiect ce ne poate ține ocupați doar pentru a nu mai comunica cu cei pe care îi avem lângă noi. Nu mai știm să apreciem oamenii după caracter, nu mai știm să începem o conversație cu o persoană necunoscută, nu mai știm să folosim banalele și totuși atât de importantele mici cuvinte care ne pot oferi atât nouă, cât și celor ce le zicem un zâmbet, o stare de bine, nu mai știm cum să zâmbim decât dacă ne facem un selfie sau suntem în fața unei camere foto, nu mai știm să ne bucurăm de micile emoții, nu mai știm să apreciem ceea ce avem. Ne gândim mereu la cum ar fi dacă am avea o altă viață, dar uităm să ne bucurăm de viața pe care o avem. Stăm în case cât mai mari, dar goale. Primim pe rețelele de socializare sute de like-uri, dar noi nu cunoaștem nici măcar jumătate din persoanele respective. Uităm să ne cultivăm conștiința morală în goana noastră după bani, faimă, iubire sau carieră. Uităm să fim oameni și asta doare. Am avut ocazia să văd cum oamenii pun etichete mult prea ușor, iar când am discutat cu ele le-am demonstrat contrariul (ăsta e un mesaj subtil pentru fata din tren: Bună, Maria!). Am văzut în ochii celor pe care i-am cunoscut dorința de a se ascunde, de a fugi, de a scoate pur și simplu telefonul doar pentru a evita o discuție în realitate. Ne facem scenarii seară de seară despre cum ar fi fost dacă am fi avut curajul să vorbim cu fata aceea drăguță din tren, sau despre cum ar fi fost să fi avut curajul de a spune un „Bună!” băiatului care stă tăcut, cu ochii goi și mintea departe în lumea telefonului. Trebuie să rupem aceste bariere impuse de orgoliu și să redevenim oameni. Cei bătrâni rămân singuri, triști și bolnavi acasă, în timp ce tinerii aleargă mereu, zi și noapte, pentru a-și face o viață mai bună. Dar nimeni nu observă cum trece timpul pe nesimțite, și dintr-o dată ne trezim bătrâni, singuri și fără cineva alături care să ne zică o vorbă bună sau să ne asculte și pe noi vorbind. Totul se desfășoară în online. În restaurante cuplurile fac poze la mâncare, le postează pe rețelele de socializare și rămân blocați acolo în speranța să primească like-uri. Uităm să trăim în prezent. Uităm să ne salutăm pe stradă. Plecăm dimineața de acasă și ne mai întoarcem seara. Nu mai avem timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Ne renovăm locuințele în cele mai moderne și sofisticate moduri, dar noi nu mai apucăm să ne bucurăm de lucrurile în care am investit. Alergăm de dimineața până seara după un job mai bun, în speranța că așa vom fi mai împliniți. Alergăm după o viață nouă, mai bună, dar nu conștientizăm că o putem repara pe asta și să ne bucurăm cu ceea ce avem. Copii nu mai știu să se joace, nu mai știu să zică „Mulțumesc!” sau „Vă rog!”, nu mai știu să fie copii. Copilăria lor se transformă într-o goană după popularitate pe internet. Vedem noile generații cum se distrug, cum fug de realitate, cum se lasă pradă unei vieți ireale pe Facebook. Văd copii needucați, copii care țipă la părinți sau la profesori. Văd frustrări în rândul profesorilor, văd frustrări în rândul elevilor, văd frustrări în rândul adolescenților, văd părinți ce suferă de dorul copiilor ce pleacă și nu mai vin, văd o lume în care toți ne dorim altceva, dar uităm să ne bucurăm de ceea ce avem și să avem grijă de acel ceva. Văd o lume ce se distruge pentru că nu comunică.

Îmi cer scuze celor ce vor să postez regulat, dar, la fel ca orice om, am stări pe care nu le pot mereu exterioriza!

Vă rog să îmi lăsați comentarii sau mesaje dacă doriți să vă exprimați o opinie!

https://www.facebook.com/About-people-252457591785035/